Aplicatie pentru diagnosticarea persoanelor care sufera de perfectionism, anxietate, depresie

perfectionism-depresieReprezentantii Universitatii de Vest au realizat o platforma online pentru diagnosticarea si ajutorarea persoanelor care sufera de perfectionism, anxietate sau depresie.

Se asteapta ca in acest an, pe aceasta platforma sa se inregistreze in jur de 500 de evaluari prin screening sau prin interviuri.

„Este o modalitate extrem de utila de a descoperi daca cei vizati chiar au probleme. Nu toti cei care cred ca sufera de anxietate sau depresie chiar au acele boli. La fel, nu toti cei care sufera de perfectionism sufera de aceasta problema. Ne asteptam sa facem in jur de 500 de evaluari, se vor realiza fie prin screening, fie prin interviuri”, a declarat, conform Mediafax, Bogdan Tulbure, asistent la Facultatea de Sociologie si Psihologie din cadrul Universitatii de Vest Timisoara.

Reprezentantii Universitatii vor comunica cu cei care le cer ajutorul prin e-mail.

Potrivit specialistilor, perfectionismul este o boala psihologica care a aparut in ultimii ani si care ii determina pe unii oameni sa isi impinga limitele atat de mult incat sa ajunga sa aiba tulburari de somn sau alte simptome.

„Se poate spune ca este o boala a ultimilor ani. Societatea cere tot mai mult, este una a perfectionismului. Fiecare om trebuie sa persevereze, sa tinda spre mai bine. Dar limitele pe care fiecare si le impune trebuie sa fie realiste, nu imposibil de atins. (…) Cei care sufera de perfectionism nu constientizeaza aceasta problema. Ei vad ca nu pot obtine ceea ce isi propun, se ajunge la tulburari de somn sau la probleme obsesive sau alte simptome. Noi ajutam persoanele sa constientizeze standardele pe care si le propun si sa ii ajutam, sa le explicam ca trebuie sa isi stabileasca niste limite realiste. Nu spunem sa nu mai faca performanta, ci sa o faca in mod realist”, a mai spus Bogdan Tulbure, citat de Mediafax.

Platforma online a fost creata pentru a diagnostica persoanele care sufera de aceste boli si pentru a le ajuta sa depaseasca aceste probleme.

„Este un program de tip diagnostic, pentru mai multi oameni. Noi dorim sa ii ajutam sa descopere ca traiesc anumite emotii. Ei au tendinta sa fuga de acestea, initial vrei sa te aperi, sa fugi de acele emotii. Ei trebuie sa accepte emotiile. Ulterior sunt incurajati chiar sa se expuna, sa isi trateze acea anxietate”, a incheiat Bogdan Tulbure, conform sursei citate anterior.

Pe viitor, reprezentantii Facultatii de Sociologie si Psihologie vor sa ajute la diagnosticarea si ajutorul persoanele care sufera de dependenta de tutun.

Cei care sufera de probleme legate de anxietate si depresie pot accesa platforma http://e-cbt.ro/program/psitad, iar cei care au probleme cu perfectionismul, pot accesa http://e-cbt.ro/program/aproapeperfect.

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.