Fumatul, pricipala cauza de infarct la tineri
Sinteza cazurilor de infarct de miocard internate in intervalul 1 August- 31 Octombrie 2015 la Spitalul “Floresca”.
In acest interval de timp, la acest spital din capitala s-au inregistrat 137 pacienti cu infarct. O medie de 1,5 pe zi. Astfel:
– 93 pacienti erau fumatori (67%, adica 2 din 3);
-39 (28%) au avut varste de sub 50 de ani; 31 dintre acestia (78%) erau fumatori.
-48 (37%) au avut varste cuprinse intre 50 si 64 de ani; 32 dintre ei (67%) erau fumatori.
-cumulat 87 (63,5%) dintre pacienti au avut varste de sub 64 ani (sub varsta pensionarii). Dintre acestia 63 (72,4%) erau fumatori.
Conform ultimelor date oficiale, reiese clar faptul ca fumatul este principala cauza de infarct la populatia tanara, pana la 55 de ani, cu o frecventa maxima de aproape 80% sub 40 de ani.
Dr. Gabriel Tatu-Chitoiu, presedintele Societatii Romane de Cardiologie prezinta toate datele despre fumat si impactul acestui obicei nociv asupra tuturor, intr-o scrisoare deschisa, care poate fi vazuta AICI
Va reamintim ca: in ultimii ani infarctul miocardic este tot mai prezent la tineri si nu doar la persoanele in varsta. Cauzele infartului miocardic la tineri sunt multiple de la hipertensiunea arteriala, dislipidemia, diabetul zaharat, sedentarismul, obezitatea, stresul.
Infarctul miocardic este o criza cardiaca definita prin necroza brutala a celulelor de la nivelul unei regiuni a muschiului cardiac ca urmare a lipsei de oxigen.Angina pectorala se manifesta prin durere in piept, care apare adesea din cauza efortului fizic dar care dispare in stare de repaus.
Populatia trebuie sa stie foarte bine care sunt simptomele anginei pectorale si care sunt cele ale infartului miocardic. De exemplu, in cazul anginei pectorale durerea este in piept dar e intensa la efort si dispare in lipsa lui. Iar la infarctul miocardic durerea in piept iradiaza in umar, brat, maxilar, iar foarte important spun medicii, durerea nu cedeaza, nu trece cand persoana este in repaus. De asemenea, este insotita de greata, transpiratii. In cazul pacientului care sufera de angina pectorala, sunt necesare medicamentele, iar la infarct este necesara spitalizarea.
Etichete: cauzele infarctului miocardic la tineri, angina pectorala, durere in piept