Avantaje si dezavantaje in folosirea unui spacer atasat dispozitivului de inhalare tip spray

spacerDispozitivele de inhalare MDI sau tip spray in cazul celor care nu-si pot coordona foarte bine miscarile sau la cei care au dispnee sau respiratie foarte dificila, se pot utiliza cu ajutorul camerei de inhalare (spacer), care faciliteaza mult administrarea medicamentului.

Caracteristici Spacere (camere de inhalare pentru dispozitivele tip spray)

  • Este folosit impreuna cu dispozitive de tip MDI
  • Are forma unui balon si este confectionat din plastic.
  • Scopul lui este de a pastra medicatia din momentul in care este eliberata din MDI pana cand este inhalata in plamani.
  • La un capat al spacer-ului se ataseaza dispozitivul MDI, iar la celalalt capat are o piesa bucala prevazuta cu o valva unidirectionala care se deschide spre pacient atunci cand acesta inspira din spacer si se închide daca vrea sa sufle aer in spacer.
  • Se recomanda la pacientii care nu pot folosi direct MDI (dispnee severa, lipsa de coordonare).
  • Se spala cu apa si detergent si lasa la uscat (nu se sterge cu carpa).

Avantaje:

  • Creste depunerea pulmonara a medicamentului
  • Nu mai trebuie sa coordonezi actionarea inhaler-ului cu inspirul
  • Scade depunerea medicamentului in oro-faringe ( gura si fundul gatului)

Dezavantaje:

  • Dimensiuni mari, nu incape in buzunar, greu portabil
  • Contaminarea cu bacterii este posibila
  • Atentie! Trebuie curatat regulat si folosit numai de catre o singura persoana
  • Daca se incarca electrostatic ( ex: prin stergere cu carpa) atrage pe pereti particole de medicatie, reducandu-se, astfel  cantitatea de medicament care ajunge in plaman.

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.