In judetul Constanta sunt mii de pacienti cu boala cronica de rinichi. Aici, rata de depistare a acestei afectiuni este ridicata.
„In Spitalul Judetean Constanta internam anual in jur de 1.100 de pacienti, spitalizari continue, si aproximativ 1.500 de bolnavi cu foi de zi, pe care ii monitorizam, cu boli renale acute si cronice”, declara conf. univ. dr. Liliana Tuta, medicul-sef al Clinicii de Nefrologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Constanta.
Aici, fiecare luna, intre 15 si 20 de persoane din cele bolnave, ajung sa faca dializa. Unii dintre ei fac asta chiar de 20 de ani.
„Sunt oameni care se lupta pentru viata lor, alaturi de medici, asistente, de toti cei care ii sprijina. Acestia spun ca este o viata dura pentru ei, cu multe restrictii si renuntari, dar reusesc sa isi vada copiii si nepotii mari”, declarat si seful Sectiei de Dializa, de Bogdan Campineanu, citat de Romania Libera.
Medicii ne recomanda sa ne facem periodic analizele pentru a depista din timp boala cronica de rinichi daca e cazul.
„Toti trebuie sa fim avertizati despre acest pericol al bolii cronice de rinichi care este din ce in ce mai frecventa in populatie. Ultimele studii arata foarte clar ca si in populatia Romaniei exista o frecventa a bolii cronice de rinichi de peste 10%, un procent foarte mare. Datoria noastra, ca medici de spital, este sa tratam boala cronica de rinichi. 20% din barbatii de varsta medie si 25% din femeile de varsta medie au boala cronica de rinichi”, mai precizeaza specialistii constanteni.
Consumul de apa este foarte important, pentru a putea filtra toti produsii rezultati din arderile celulare, substantele toxice pe care le introducem in organism, medicamentele sau colorantii alimentari.
Un consum de apa suficient este benefic oricui. Ba chiar, medicii ne recomanda sa incepem ziua cu un pahar cu apa.