Oamenii de stiinta olandezi au realizat un studiu care concluzioneaza ca triptofanul, o substanta care exista si in oua, are capacitatea de a-i face pe oameni sa devina mai generosi.
Oamenii de stiinta spun ca triptofanul, un aminoacid din anumite produse alimentare, poate sa influenteze comportamentul uman.
Intr-un experiment, savantii au descoperit ca administrarea unor doze de triptofan , echivalentul cantitatii din trei oua, a dus la dublarea sumelor donate de voluntari unor organizatii de caritate, relateaza si dailymail.co.uk
Ouale, pestele si laptele sunt alimente bogate in triptofan, un aminoacid care este transformat in organism in serotonina, o substanta asociata cu starea de bine si euforia.
Cercetatorii de la Universitatea Leiden din Olanda au oferit explicatii despre experiment intr-un articol publicat in revista Frontiers in Psychology:
„Pentru prima data, am incercat sa aflam daca administrarea unui compus prezent in anumite alimente precum peste, oua, soia si lapte poate sa stimuleze donatiile pentru organizatiile de caritate”.
„Studiul nostru reprezinta prima demonstratie din lume a faptului ca donatiile pentru caritate pot fi marite cu ajutorul suplimentelor alimentare asociate cu serotonina”, mai declarat cercetatorii.
Studiul a fost realizat pe un esantion de 32 de barbati si femei.
Jumatate dintre subiecti au primit o pudra ce continea 0,8 grame de triptofan, iar ceilalti voluntari au primit o pudra placebo.
Apoi, fiecare voluntar a primit suma de 7,5 lire sterline (11,25 dolari) pentru participarea la experiment. Ulterior au fost intrebati daca doresc sa doneze acea recompensa financiara sau o parte din ea in scopuri caritabile.
Pe o masa au fost puse patru cutii pentru donatii- Unicef, Amnesty International, Greenpeace si World Wildlife Fund.
Cand psihologii au comparat rezultatele au descoperit ca voluntarii care au primit pudra ce continea triptofan , au donat, in medie, 1,15 dolari, in timp ce voluntarii care au primit un placebo au donat doar jumatate din acea suma.
Mecanismul prin care un supliment alimentar ajunge sa aiba un astfel de efect nu este deocamdata cunoscut, insa oamenii de stiinta sugereaza ca in acest proces ar putea fi implicata oxitocina, hormonul iubirii si al atasamentului, produs de femei in timpul alaptarii si raporturilor sexuale.