Raportul lansat in luna octombrie a acestui an de PhRMA (Pharmaceutical Researchers and Manufacturers of America) releva faptul ca la nivelul Statelor Unite ale Americii peste 771 de medicamente si vaccinuri pentru afectiuni oncologice sunt in stadiul de cercetare si dezvoltare, dintre care 517 sunt deja in curs de aprobare.
„Una dintre principalele cauze de deces, atat la nivel global, cat si in Romania sunt afectiunile oncologice. De aceea, cercetatorii isi concentreaza eforturile pentru a gasi terapii din ce in ce mai eficiente in tratarea cancerului. Cele 517 medicamente care sunt in proces de aprobare aduc speranta pentru bolnavii de cancer. Sunt medicamente care si-au dovedit eficacitatea si siguranta in cadrul studiilor clinice, care s-au dovedit a fi mai eficiente decat cele deja existente, cu mai putine efecte adverse si cu un potential mai mare de a creste calitatea vietii pacientilor”, a declarat Oana Igrisan, director de comunicare ARPIM.
Cea mai mare parte dintre medicamentele aflate in curs de aprobare, 87, sunt destinate tratarii leucemiei.
78 dintre medicamente reprezinta noi sanse la viata pentru pacientii cu limfom, in timp ce alte 73 pot ajuta femeile in lupta impotriva cancerului de san.
Celelalte medicamente sunt destinate tratarii cancerului hepatic, cancerului de piele, de prostata sau celui ovarian.
In Romania sunt peste 600 de pacienti la fiecare 100.000 locuitori care sufera de o afectiune oncologica, conform Jurnalului European de Cancer, iar raportul Agentiei Nationale de Cercetare a Cancerului – Globocan indica faptul ca numarul de decese cauzate de cancer se ridica la aproximativ 50.000.
„Fiecare dintre sutele de mii de pacienti din Romania ar putea beneficia de pe urma acestor tratamente, daca in Romania lista medicamentelor compensate ar fi actualizata cu regularitate. Deschiderea listei de medicamente compensate s-a produs punctual in 2014 pentru 17 medicamente orfane si pentru alte 23 de medicamente, dar aceasta actualizare, desi binevenita, este total insuficienta in conditiile in care sunt in continuare pacienti care nu au medicamente de ultima generatie pentru afectiunile de care sufera (ex: cancer, hepatita C, bolile inimii etc). In majoritatea tarilor europene perioada de asteptare pentru actualizarea listei este intre 88 si 392 zile, iar la noi ajunge la peste 2000 de zile”, afirma Oana Igrisan.
„Mai mult, accesul pacientilor la medicamente de ultima generatie ar aduce si economii pe termen lung la bugetul de stat. In SUA de exemplu, datorita noilor tratamente, in doar 12 ani au fost salvati 23 de milioane de pacienti si economisiti 1,9 trilioane de dolari prin cresterea sperantei de viata si a productivitatii, sau prin eliminarea costurilor sociale indirecte asociate tratamentului oricarui bolnav. Nu putem decat sa ne intrebam ce sume ar fi putut economisi Romania in ultimii 6 ani daca pacientii ar fi fost tratati mai bine, s-ar fi recuperat mai repede si alaturi de membrii familiei care ii ingrijeau, s-ar fi putut reintegra in societate intr-un timp mult mai scurt”, a adaugat Oana Igrisan, director de comunicare ARPIM.