Bucurestenii isi pot evalua gratuit sanatatea inimii in Cismigiu



olimpiada-inimiiIn perioada 25 – 29 octombrie 2014, intre 12:00 si 18:00, in parcul Cismigiu din Capitala va fi amenajat un punct de informare pentru depistarea precoce a fibrilatiei atriale, unde cetatenii vor putea beneficia de evaluari gratuite ale riscului cardiovascular, precum electrocardiograma, masurarea tensiunii arteriale sau a pulsului.

Medicii prezenti la eveniment le vor face bucurestenilor si recomandari cu privire la sanatatea inimii.

De asemenea, in apropierea punctului de informare va fi amplasata o inima 3D de trei metri cu ajutorul careia oamenii prezenti la eveniment vor putea vedea cum functioneaza acest organ vital, dar si care este impactul fibrilatiei atriale asupra inimii.

In cadrul campaniei, in primele doua saptamani din luna octombrie, aproape 1000 de persoane s-au prezentat la punctele de informare ale campaniei din Cluj-Napoca si Timisoara.

Dintre acestia aproximativ 7% prezentau simptomele fibrilatiei atriale, iar 60% au fost depistati cu risc crescut de a dezvolta boli cardiace.

Fibrilatia atriala este una dintre una dintre cele mai frecvente tulburari de ritm cardiac, fiind prezenta in special la persoanele in varsta.

Este o afectiune de multe ori fara simptome, in care inima bate neregulat si nu poate pompa la fel de mult sange ca una normala, in care ritmul este regulat.

Nediagnosticata la timp si netratata, poate conduce la accident vascular cerebral, o afectiune cu urmari grave si uneori chiar fatale.

In Romania, se estimeaza ca aproximativ 200.000 de oameni sufera de fibrilatie atriala.

Campania nationala „Parcurile Inimilor Fericite” este o initiativa a Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor in parteneriat cu Societatea Nationala de Medicina Familiei, Societatea Romana de Cardiologie si Societatea de Neurologie din Romania.

 
Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical
INSCRIE-TE LA NEWSLETTER
 
 
 
Campanie sustinuta de: