Ministerul Sanatatii a pus in dezbatere publica un proiect de hotarare de Guvern prin care se doreste, printre altele, si combaterea infectiilor cu virusul Ebola.
„Cu Ebola nu e este de gluma”, a afirmat de curand premierul Victor Ponta. Cumplitul virus care face ravagii in Africa de Vest, este tot mai aproape si de Romania, la doua granite distanta, in Serbia si Bulgaria.
Astazi, Ministerul Sanatatii a pus in dezbatere publica un proiect prin care se doreste asigurarea unui cadru legal pentru Programului national de supraveghere si control al bolilor transmisibile prioritare, a unui obiectiv strategic din domeniul prevenirii si cresterii capacitatii de interventie in combaterea infectiilor cu virus hemoragic Ebola, prin amenajarea spatiului necesar instalarii formatiunii medicale ROL 2, precum si asigurarea cheltuielilor de intretinere si functionare a acesteia.
Dr. Raed Arafat, citat de Mediafax, a afirmat ca riscul de aparitie a unor cazuri de Ebola in Romania e scazut, dar se fac totusi pregatiri pentru a preintampina aceasta situatie.
S-au stabilit deja procedurile pentru izolarea temporara si transferul persoanelor cu suspiciune de Ebola la un spital militar de campanie din zona Bucurestiului. Guvernul a alocat 25 de milioane de lei pentru asta.
In cursul zilei de vineri, 10 octombrie, Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat oficial prin care face referire la prezenta a 5 cetateni romani in Sierra Leone, tara afectat de epidemia de Ebola.
Cei cinci erau angajatii firmei Alro Slatina, dar conform informarii oficiale, si-ar fi suspendat contractul de munca cu firma in cauza.
In acest sens, Ministerul Afacerilor Externe verifica situatia celor 5 persoane, respectiv daca acestea se mai afla la momentul actual pe teritoriul Sierra Leone, urmand a fi luate masurile ce se impun, conform solicitarilor cetatenilor romani.
De asemenea, MAE infirma decesul unui cetatean roman in Sierra Leone, asa cum s-ar fi vehiculat in ultimele zile in mai multe publicatii.