Prezent la o conferinta pe teme medicale si farmaceutice, luni, 29 septembrie, Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a vorbit si despre stadiul lucrarilor la cele doua noi spitale pe care Primaria Generala le construieste, dar si despre Centrele de Excelenta ale Municipalitatii specializate in transplant hepatic si medular.
„Imi doresc ca pana la jumatatea anului 2015 cele doua spitale noi sa functioneze. Ma refer la Spitalul Gomoiu care, odata extins si modernizat ne dorim sa devina al doilea spital de urgenta pentru copii din Capitala si la Spitalul Foisor unde se practica chirurgia de inalta tehnicitate. In ceea ce priveste Centrele de Excelenta, la Spitalul Sfanta Maria am infiintat o sectie de transplant de ficat, departament de elita din punct de vedere medical, dotat si utilat la cel mai inalt nivel. De asemenea, la Spitalul Coltea s-a inceput deja transplantul de maduva”, a precizat printre altele, Sorin Oprescu.
Policlinicile de sector, reinfiintate?
De asemenea, in discursul sau, edilul sef a mai afirmat ca primaria Capitalei are in plan si dezvoltarea unui Centrul de Excelenta in melanom la Spitalul Colentina, dar si reinfiintarea policlinicilor de sector, proiect care ar putea sa vina in sprijinul persoanelor varstnice, in special.