Centrul de Oncologie OncoHelp Timisoara pune la dispozitie 48 de locuri de cazare gratuita in camere de doua sau trei paturi, cu baie proprie, si trei mese pe zi pentru pacientii care se afla sub tratament radio si care au domiciliul in afara Timisoarei, nu isi permit naveta din cauza situatiei financiare sau starea lor de sanatate nu le permite transportul catre spitalul Asociatiei. Cazarea se face chiar in cladirea Ambulatoriului de radioterapie.
„Vorbim, practic, despre o componenta a misiunii Asociatiei OncoHelp, aceea de a oferi sprijin permanent pacientilor oncologici, nu doar in ceea ce priveste asigurarea unui tratament medical, ci si un suport emotional, si mai ales logistic, pe toata durata procesului lor de recuperare. Stim cat de coplesitoare poate fi aceasta lupta si cat de greu poate fi sa faci fata unei boli oncologice. Prin acest program de cazare gratuita, ne dorim sa le oferim pacientilor un mediu sigur si confortabil, unde sa se poata concentra pe procesul de vindecare si sa primeasca suportul de care au nevoie. Este in responsabilitatea noastra sa facem totul pentru ca aceasta lupta sa fie cat mai usoara si mai suportabila pentru pacienti si familiile lor”, spune prof. univ. dr. Serban Negru, presedinte Asociatia OncoHelp-Centrul de Oncologie OncoHelp Timisoara, potrivit unui comunicat de presa.
„Ne implicam cu toata inima si resursele noastre in asigurarea celor mai bune conditii pentru pacientii nostri. Tratamentul oncologic poate fi o provocare, atat din punct de vedere medical, cat si emotional, iar noi ne straduim sa facem tot posibilul pentru a le usura acest parcurs dificil. De aceea, am pus la dispozitie nu doar locuri de cazare, ci si un mediu in care pacientii se simt sprijiniti si ingrijiti. Ne dorim ca acestia sa simta ca sunt intr-o comunitate in care sunt intelesi si sustinuti, si sa aiba incredere ca vor primi cea mai buna asistenta medicala posibila. Este o munca de echipa, iar noi suntem hotarati sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a le oferi pacientilor nostri tot sprijinul si confortul de care au nevoie in timpul acestei batalii impotriva unei maladii cumplite”, spune dr. Valeriu Boruga, manager Asociatia OncoHelp-Centrul de Oncologie OncoHelp Timisoara.
Potrivit susrei citate, pentru a beneficia de cazare in cadrul Asociatiei OncoHelp, pacientii vor completa un chestionar in momentul in care li se stabileste planul de tratament care include numarul de zile de sedinte de terapie.
Sursa: Asociatia Oncohelp/FB
Etichete: centru oncologie oncohelp timisoara, cazare gratuita pacienti, radioterapie pacienti timisoara