Deputatii au aprobat Planul national de prevenire si combatere a cancerului in Romania.
Cetatenii care se afla pe teritoriul Romaniei, au domiciliul sau resedinta in Romania, cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spatiului Economic European si cetatenii Confederatiei Elvetiene, precum si strainii si apatrizii care au domiciliul sau resedinta in Romania au dreptul garantat de stat la serviciile de natura medicala, sociala si de sustinere psihologica cuprinse in Planul national de prevenire si combatere a cancerului, cum sunt: servicii medicale de prevenire, diagnostic si tratament al cancerului, servicii de ingrijire, inclusiv ingrijiri paliative, servicii de psiho-oncologie, onconutritie si oncofertilitate, servicii sociale si indemnizatii lunare de hrana, prevede proiectul, potrivit Agerpres.
Planul este finantat in principal de catre Ministerul Sanatatii, de la bugetul de stat, si se implementeaza pentru perioada 2023 – 2030.
Deputatii din comisia de specialitate a introdus un amendament care prevede ca Ministerul Finantelor creeaza si finanteaza un fond de inovatie in sanatate finantat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sanatatii.
Indeplinirea tuturor obiectivelor si a masurilor cuprinse in Planul national de prevenire si combatere a cancerului constituie o obligatie a tuturor autoritatilor administratiei publice centrale si locale, precum si a tuturor persoanelor fizice si juridice, mai prevede actul normativ.
Legea intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2023.
Etichete: combaterea cancerului, prevenire cancer, servicii medicale preventie cancer