Autoritatile au decis sa reinstituie obligativitatea purtarii mastii de protectie, in toate spatiile publice deschise, in toate localitatile in care incidenta cazurilor Covid este mai mare de 6 la mia de locuitori.
Cseke Attila, ministrul interimar al Sanatatii si Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne au semnat un Ordin privind instituirea obligativitatii purtarii mastii de protectie, a triajului epidemiologic si dezinfectarea obligatorie a mainilor pentru prevenirea contaminarii cu virusul SARS-CoV-2 pe durata starii de alerta, anunta Ministerul Sanatatii.
Potrivit documentului, in localitatile in care incidenta cumulata la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtarii mastii de protectie, in toate spatiile publice deschise.
“Vor fi exceptate de la obligativitatea purtarii mastii de protectie in spatiile publice deschise, persoanele care desfasoara activitati, inclusiv sportive, in mod individual sau impreuna cu persoanele cu care locuiesc.
Alte exceptii se pot stabili, la propunerea directiilor de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, prin hotarari ale comitetelor judetene, respectiv al municipiului Bucuresti pentru situatii de urgenta.”, precizeaza MS.
Documentul urmeaza sa fie publicat in cursul zilei de miercuri in Monitorul Oficial. La ora transmiterii acestei stiri, 65 de orase si peste 300 de comune depasesc incidenta de 6 cazuri la mia de locuitori.
Etichete: masca de protectie, masca de protectie obligatorie, masca de protectie obligatorie in exterior