Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a afirmat ca Romania se afla intr-un context pandemic cu raspandire comunitara accentuata, el aratand ca, daca regulile sanitare nu vor fi respectate, sectiile de terapie intensiva se vor aglomera si, ceea ce s-a petrecut in Italia si Spania in lunile martie si aprilie, se poate intampla si in tara noastra.
“Aceasta pandemie nu se transeaza in unitatile medicale. In unitatile medicale se transeaza tratarea si salvarea vietii acestor pacienti deja infectati. Sa nu ajungem la un numar mare de pacienti infectati si acest lucru depinde foarte mult de respectarea regulilor. Repet – portul mastii in spatiile inchise, in locurile aglomerate, in transportul in comun, la locul de munca; dezinfectantul si distantarea fizica. (…) In conditiile in care respectam toate aceste reguli vom observa intr-o saptamana, saptamana si jumatate un platou si o scadere a numarului de noi cazuri de la o zi la alta. Acesta poate fi inceputul caderii acestui prim episod pandemic. Daca nu respectam aceste reguli, vom vedea de la o zi la alta cresterea numarului de cazuri si o aglomerare a unitatilor de primiri urgente si a sectiilor de boli infectioase. Chiar daca noi ne adaptam cu numarul de paturi in functie de necesitati, nu ar trebui sa ne lasam in aceasta baza. Un numar mare de cazuri va incarca sectiile de terapie intensiva si atunci ce vedeam in martie si aprilie in Italia si Spania se poate repeta si in tara noastra. Nu vreau sa ajungem la acest scenariu si tine doar de noi’, a declarat Tataru la Digi 24, citat si de Agerpres.
Potrivit demnitarului, suntem intr-un context de transmitere comunitara accentuata.
El a explicat ca transmiterea se poate face si in mijloacele de transport in comun.
“Avem dovezi ca aceasta transmitere comunitara se face in mijloacele de transport in comun catre locul de munca, cum vedem la Arges, Dambovita, Prahova. Si avem testarile care se fac in unitatile economice si vedem acele cazuri pozitive. Destul de multi asimptomatici, dar acei asimptomatici sunt cei care transmit. Ca vrem, ca nu vrem, asimptomaticii transmit. (…) Virusul nu alege, nu doarme, virusul nu se odihneste incepand de la 11,00 seara. Orice transmitere aerogena se poate intampla in orice moment in care exista aglomerare urbana”, a mai spus Tataru, potrivit surselor citate.
Etichete: transmitere comunitara coronavirus, transmitere covid-19, risc transmitere covid mijloacele de transport in comun