Institutul National de Sanatate Publica (INSP) a redactat un document cu propuneri privind desfasurarea unor activitati publice dupa data de 15 mai, in contextul prevenirii infectiei cu noul coronavirus Covid-19.
Una dintre aceste masuri vizeaza regulile dupa care se va desfasura transportul in comun.
Reguli generale de organizare si desfasurare a transportului de persoane
1. Accesul in mijloacele de transport este conditionat de purtarea obligatorie a unei masti medicale sau non-medicale, care sa acopere gura si nasul;
2. Numarul maxim de pasageri permis va fi limitat la cel mult jumatate din capacitatea maxima de transport a autovehiculului si cu respectarea distantei de minim un metru intre calatori;
3. Angajatii vor fi instruiti sa ramana acasa daca au fost expusi direct la virus si / sau prezinta simptome (febra, dificultati de respiratie, tuse uscata). Se va efectua triajul zilnic al angajatilor mentinand distantarea de 1 metru, prin interviu si termometrizare inainte de intrarea in tura.
4. Se va asigura maximizarea ratei de ventilatie a sistemului de aer conditionat (fara recircularea aerului din interior) si se vor mentine ferestrele deschise (cand este posibil) in timp ce vehiculul este in functiune.
5. Se va efectua obligatoriu curatenia si dezinfectia vehiculului inainte de intrarea in traseu, precum si ulterior, la un interval de cel mult 4 ore. Pentru vehiculele care parcurg un traseu cu durata mai mare de 4 ore, se va efectua curatenia si dezinfectia vehiculului la inceputul si la finalul cursei. Va fi evitata maturarea uscata si alte actiuni mecanice pe suprafete potential contaminate pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusul. Se vor utiliza in schimb metode de curatare umeda.
6. Prin statiile de difuzare din cadrul mijloacelor de transport, acolo unde acestea exista, se vor comunica permanent informatii cu privire la masurile de prevenire a infectiei COVID – 19.
7. Conducatorii vehiculelor au obligatia de a pastra distanta sociala in timpul pauzelor si perioadelor de repaus pe drum, evitandu-se contactele cu alte persoane (soferi, pasager, persoane adiacente parcursului, etc). 8. La imbarcare/debarcare, cat si pe timpul deplasarii, pasagerii vor respecta o distanta de minim un metru unul de celalalt
Reguli specifice de organizare si desfasurare a transportului de persoane pe categorii
I. Mijloace de transport in comun intra-urban de suprafata (autobuz, troleibuz, tramvai, microbuz)
1. Companiile de transport vor lua masura separarii compartimentului dedicat conducatorului auto de restul spatiului destinat transportului pasagerilor;
2. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel incat sa se pastreze distanta de minim un metru intre pasageri;
3. Pentru vehiculele cu cel putin doua usi, accesul in interiorul vehiculului se va realiza doar pe usa din partea frontala a vehiculului, iar coborarea pe cealalta usa/celelalte usi;
4. Pentru microbuzele care efectueaza transport intra-urban este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.
II. Mijloace de transport in comun inter-urban/international rutier (autobuz, autocar, microbuz)
1. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel incat sa se pastreze distanta de minim un metru intre pasageri;
2. Companiile de transport vor lua masura separarii compartimentului dedicat conducatorului auto de restul spatiului destinat transportului pasagerilor;
3. Pentru vehiculele cu cel putin doua usi, accesul in interiorul vehiculului se va realiza doar pe usa din partea frontala a vehiculului, iar coborarea pe cealalta usa/celelalte usi. 13
III. Mijloace de transport in comun pe caile ferate
1. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel incat sa se pastreze distanta de minim un metru intre pasageri;
2. Pentru vagoanele de tip cuseta sau vagoanele de dormit, se permite transportul unui singur pasager per compartiment, cu exceptia membrilor aceleiasi familii;
3. Este interzisa introducerea vagoanele de tip restaurant in componenta garniturilor;
4. Pentru toaletele din vagoane este obligatorie asigurarea apei curente, sapun lichid si dezinfectant de maini.
IV. Transportul de persoane cu metroul pe reteaua de cai ferate subterane si supraterane
1. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atat pentru transportul in picioare cat si pentru transportul pe scaune, astfel incat sa se pastreze distanta de minim un metru intre pasageri;
2. Accesul in statiile de metrou se va realiza in mod controlat, astfel incat, pe peroanele de asteptare pasagerii sa poata pastra distanta de minim un metru intre ei.
Etichete: transportul in comun, reguli transport comun, masuri de relaxare, transport persoane dupa 15 mai, preventie coronavirus