In zilele acute ale pandemiei COVID-19, importanta distantarii sociale, spalatului mainilor si evitarea atingerii fetei sunt deja constientizate de majoritatea populatiei pentru incetinirea propagarii bolii, dar in sprijinul acestor masuri se adauga elemente fundamentale de preventie prin medicina stilului de viata .
De aceea Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, Forumul National de Preventie, Sectiunea de Somnologie a Societatii Romane de Pneumologie si Asociatia Medicala de Preventie prin Stil de Viata Sanatos prezinta un mesaj comun pentru preventie si sanatate.
Recomandari nutritionale
Adoptarea unui model alimentar bazat pe legume, fructe, intr-o varietate de culori, limitand produsele de origine animala la proteine de buna calitate din carne slaba de peste, curcan sau pui. Aceasta va contribui la dezvoltarea unui microbiom sanatos, cu rol in scaderea inflamatiei , intarirea imunitatii si potentarea sanatatii.
Mentinerea activitatii fizice
Este importanta pentru imunitate, sanatatea plamanilor si a inimii precum si pentru mentinearea unui tonus optimist. Se mentin recomandarile de 150 minute de efort moderat pe saptamana (de preferat 30 de minute zilnic 5 zile din 7) – chiar daca pentru COVID-19 inca nu exista studii referitoare la activitatea fizica, studiul ocazionat de gripa din Hong Kong a aratat ca mortalitatea cea mai scazuta a fost la persoanele care au desfasurat activitate fizica moderata.
Pentru cei obisnuiti cu practicarea regulata a exercitiului fizic, este important sa se mentina acest bun obicei – adaptat la conditiile auto-izolarii la domiciliu – pentru ceilalti e un moment bun sa inceapa cu exercitii usoare pe durata a 20-30 minute, macar de 3 ori pe saptamana. Sigur, se recomanda intreruperea activitatii fizice la primele semne de boala.
Fumatul
Este un obicei profund nesanatos, care s-a dovedit ca nu doar creste riscul de imbolnavire, dar favorizeaza si posibilitatea dezvoltarii unor forme grave, cu risc major de mortalitate. Aceasta perioada devine astfel momentul optim pentru a inceta orice fel de fumat, atat clasic, cat si cu dispozitive electronice, la fel de toxice pentru plamani.
Somnul
De buna calitate si de durata optima (7-8 ore de somn odihnitor pe noapte) este esential pentru mentinerea functionalitatii perfecte a sistemului imun. Pentru aceasta, se recomanda o ora regulata de culcare, mentinerea camerei de dormit intunecata, curata, aerisita, linistita si comfortabila. Evitarea ecranelor calculatoarelor , tabletelor sau telefoanelor cu 90 de minute inainte de culcare, desemenea urmarea unui mic ritual de seara , cu citit, muzica si relaxare vor fi utile pentru un somn placut si odihnitor.
Stress-ul
Trebuie gestionat corespunzator pentru a reduce nivelele de cortizon, daunatoare sanatatii. Practicarea meditatiei, trairea in prezent (mindfulness), efectuarea exercitiilor de relaxare prin respiratie, socializarea chiar si la distanta cu prietenii si apropiatii vor fi de ajutor. Pentru cei care simt ca nu reusesc sa faca fata situatiei, abordarea de specialitate, adica apelarea la ajutorul unui psiholog poate fi utila (chiar si in sistem online).
Relatiile
In aceasta perioada, mai mult ca oricand, este momentul de a-i sprijini pe cei apropiati si de a fi un real suport pentru ei. Ascultarea activa, exprimarea emotiilor si a sentimentelor sunt naturale si trebuie lasate sa se intample firesc. Voluntariatul in comunitatea apropiata poate aduce o stare de bine, ajutand totodata.
Timpul petrecut in aer liber
Poate aduce calm si liniste. Respectand distantarea sociala si legislatia, mai ales in zilele insorite, aduce si acel aport de vitamina D necesar si buna dispozitie.
Scop si relevanta
Este un moment de reflectie dar si de actiune. Este si un moment de reconsiderare a propriilor valori, a relevantei actiunilor noastre, a idealurilor care nu trebuie abandonate. Dimpotriva, concentrarea spre idei motivante, creative, estetice, stiintifice sau profesionale poate aduce forta creatoare de a merge inainte cu energie si optimism si incredere in bine – cei credinciosi vor avea beneficii ce decurg din rugaciune sau din lecture religioase.
Este momentul in care fiecare dintre noi se poate redescoperi si redefini intr-un nou context, apropiat de valorile personale.
Emotiile pozitive
Gasirea micilor bucurii pe care poate le-am neglijat in valtoarea ultimelor evenimente. Gasiti momente de satisfactie, bucurie, oricat de putine sau de mici si pretuiti-le. Incercati sa nu va concentrati pe aspectele negative. Ganditi-va la toti cei carora le sunteti recunoscatori, amintiti-va momente frumoase, zambiti, radeti de cate ori se poate, ganditi bine, frumos si sistemul dumneavoastra imun va va proteja pe masura.
Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice – Prof. Dr. Gabriela Roman
Forumul National de Preventie – Prof. Dr. Dan Gaita
Sectiunea de Somnologie a Societatii Romane de Pneumologie – Prof. Dr. Florin Mihaltan
Asociatia Medicala de Preventie prin Stil de Viata Sanatos – Dr. Anca Hancu
Etichete: coronavirus, covid-19