45 de tone de echipament medical, achizitionate de statul roman, au ajuns joi pe Aeroportul Otopeni, fiind transportate de la Seul.
Potrivit unei postari pe pagina de Facebook a MApN, transportul a fost asigurat cu o aeronava C-17 Globemaster III, in cadrul cotei de ore de zbor alocate Romaniei, ca stat membru al Unitatii Multinationale de Transport Strategic.
Potrivit sursei, echipamentele au fost achizitionate de statul roman prin Oficiul National de Achizitii Centralizate, in cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 in tara noastra.
Romania a semnat in anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Intelegere pentru constituirea Capabilitatii de Transport Aerian Strategic, alaturi alte noua tari NATO – Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA si Ungaria, dar si doua membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda si Suedia.
Etichete: echipament medical, echipamente de protectie, mapn