Lupusul este o boala complexa care poate afecta viata unui pacient intr-o multitudine de forme. Boala se manifesta prin foarte multe simptome care de cele mai multe ori pot aduce pacientul la dermatolog pentru ca debutează prin leziuni cutanate sau prin dureri articulare si atunci pacientul se prezinta la reumatolog.
„Leziunile cutanate pot fi premergatoare unui lupus sistemic. Lupusul cutanat, cantonat doar la nivelul pielii, poate de-a lungul timpului sa evolueze spre un lupus sistemic, cu afectare multiorganica” a explicat dr. Rodica Olteanu cu prilejul lansarii ghidului „25 de raspunsuri pe care le caut atunci cand am lupus”.
Ghidul cuprinde raspunsurile la cele mai frecvente intrebari pe care si le pun pacientii diagnosticati cu Lupus:
- Ce este Lupusul?
- Ma pot vindeca de lupus?
- Cine poate avea lupus?
- Ce speranta de viata are un bolnav cu lupus?
- Care sunt simptomele sau ce ma poate face sa cred ca as putea avea lupus?
- Cum este diagnosticat lupusul?
- Ce analize se fac pentru a diagnostica lupusul?
- Cum va fi viata mea cu lupus?
„Ghidul pacientului cu lupus incearca sa raspundă la toate întrebările pe care şi le poate pune un pacient cu această afecţiune. Am încercat să explicăm ce este boala, de ce se manifestă, cum se tratează. Ghidul include şi diferite sfaturi practice pentru pacienţi. ” a spus Rozalina Lepădatu, preşedintele Asociaţiei Pacientilor cu Boli Autoimune.
Ghidul poate fi downloadat de pe site-ul Asociatiei Pacientilor cu Boli Autoimune
Sursa stire: Agerpres