Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Slatina va infiinta in prima parte a anului viitor o Unitate de Primiri Urgente (UPU) pe Pediatrie, astfel incat va fi redus timpul de asteptare al pacientilor pana cand sunt consultati.
Managerul unitatii a precizat ca in vederea infiintarii UPU Pediatrie spitalul are nevoie de inca patru medici cu aceasta specialitate si in acest scop au fost scoase saptamana trecuta la concurs doua posturi de medic pediatru, iar in decembrie vor mai fi scoase inca doua posturi.
„In ianuarie sau in luna februarie 2020 vrem sa infiintam UPU Pediatrie, care va functiona in actualul spatiu de internari din blocul materno-infantil. Pentru UPU Pediatrie se vor angaja patru medici cu aceasta specialitate, doua posturi fiind deja scoase la concurs de saptamana viitoare, iar alte doua posturi vor fi scoase la concurs in luna decembrie. Este necesara si recompartimentarea spatiului in care functioneaza in prezent internarile de la Pediatrie, pentru ca acolo fa functiona noua unitate. De asemenea, este nevoie de dotari cu echipamente noi in valoare de circa 100.000 lei si de avizele necesare de la Ministerul Sanatatii, dar avizelor se vor solicita dupa ce avem facuta recompartimentarea si angajarile”, a declarat Catalin Rotea, conform Agerpres.
In prezent la SJU Slatina, la Camera de garda de la Pediatrie, se prezinta peste 50 de copii pe zi, iar in sezonul rece sunt peste 80 si chiar peste 100 de copii care ajung zilnic la spital.
Etichete: spital judetean de urgenta slatina, upu slatina, urgenta pediatrie