Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, spune ca in urma controlului de la Maternitatea Giulesti din Capitala au fost aplicate amenzi in valoare de 37.000 de lei.
La inceputul lunii mai, a fost demarat de catre DSP un control la Maternitatea Giulesti in cazul bebelusilor infectati cu stafilococ auriu.
„Raportul privind controlul la Maternitatea Giulesti a fost finalizat. Asteptam inca niste analize nefinalizate la Institutul Cantacuzino. Este vorba despre acea fenotipare a exudatelor nazale. Au fost recoltate 98 de probe – exudate nazale de le 98 de angajati din cei 292 existenti. Au fost recoltate probe de pe suprafete, in jur de 178 de probe. (…) Au fost verificate foile de observatie, a fost verificata incadrarea in structura de personal, norma de paturi. Au fost amenzi in valoare de 37.000 de lei. 30.000 de lei amenda pe persoana juridica, iar 7.000 de lei pentru medicul epidemiolog, asistenta sefa de obstetrica-ginecologie, asistenta sefa de la neonatologie, asistenta sefa de la blocul operator. Nu exista acele legaturi de cauzalitate de la persoanele de la care s-a recoltat exudatul deocamdata si imbolnavirea nou-nascutilor pentru ca inca nu avem rezultatele gata de la Cantacuzino”, a declarat ministrul Sanatatii, potrivit Agerpres.
Demnitarul a mai precizat ca a fost verificat si modul de raportare a infectiilor asociate actului medical. De asemenea, a anuntat ca vor fi controlate toate maternitatile.
Etichete: maternitatea giulesti, stafilococul auriu, bebelusi maternitatea giulesti, amenzi sanatate