Spitalul Judetean de Urgenta ‘Sfantul Pantelimon’ din Focsani va beneficia, anul acesta, de aparatura medicala noua in valoare de 20 de milioane de lei.
„La inceputul anului, am depus la Ministerul Sanatatii o cerere pentru o finantare in valoare de 20 de milioane de lei, pentru aparatura medicala care ar mai lipsi la nivelul fiecarei sectii sau al fiecarui compartiment. Lista a fost deja aprobata, dar pentru ca banii vor veni in doua transe de la minister, noi am prioritizat unele investitii de care era nevoie urgenta”, a declarat Constantin Mandrila, managerului unitatii medicale, citat de Agerpres.
Se estimeaza ca unele echipamente vor reduce timpii de asteptare in cazul biopsiilor sau ale unor teste la cel mult jumatate de ora.
„Printre investitii se numara si un aparat pentru Sectia de Anatomie Patologica care va ajuta la determinarea rapida a probelor examinate, un aparat pe care nu l-am mai avut pana acum. Aparatul poate fi folosit si in cazul recoltarilor de probe pentru testul Babes-Papanicolau si inclusiv in timpul operatiilor. Daca chirurgul in sala are vreo suspiciune de cancer, poate trimite probe la anatomo-patologica si are rezultatul in cel mult jumatate de ora”, a mai precizat conducerea spitalului conform sursei citate.
Etichete: spital focsani, aparatura medicala spital, recoltari Babes-Papanicolau, biopsii