La Spitalul Judetean de Urgenta Alba Iulia, pe parcursul acestei saptamani, vor avea loc mai multe activitati de terapie prin arta.
Proiectul se deruleaza la la initiativa unei asociatii din Cluj Napoca cu intentia de a oferi alternative creative de recuperare persoanelor internate.
Potrivit unui comunicat remis luni, proiectul Terapie prin Arta by Create.Act.Enjoy se desfasoara la Alba Iulia, in parteneriat cu Forum Apulum si SJU.
Programul cuprinde trei ateliere creative, un atelier de realitate virtuala si doua momente artistice itinerante, urmand ca vineri sa aiba loc un concert in curtea institutiei medicale, sustinut de trupa Infusion.
„Am creat Terapie prin Arta by Create.Act.Enjoy in 2012, din dorinta de a contribui la starea de bine a comunitatii din care facem parte si cu scopul de a oferi alternative creative de recuperare a persoanelor internate. Proiectul a tot crescut, iar extinderea nationala a fost un pas firesc pe care ni l-am asumat, tocmai din convingerea ca ceea ce facem poate sa produca un impact semnificativ in vietile oamenilor. Anul acesta, ne desfasuram activitatea in 8 spitale din tara, implicand in activitatile noastre nu doar pacientii, ci si personalul medical sau chiar persoanele din cadrul comunitatilor locale care isi doresc sa produca o schimbare prin implicarea lor in calitate de voluntari”, a declarat actrita Diana Buluga, co-fondator si coordonator al proiectului Terapie prin Arta by Create.Act.Enjoy, conform sursei citate.
Partea a doua a proiectului se va desfasura in sase spitale clujene in perioada iunie-iulie. Activitatile vor fi realizate cu implicarea a peste 50 de artisti profesionisti (actori, regizori, fotografi, videografi, muzicieni, designeri) si aproximativ 100 de voluntari.
Eticheta: terapie prin arta, terapie, spital de urgenta alba iulia