Proiect privind elaborarea de politici publice in domeniul sanatatii mintale

A fost lansat un proiect care isi propune elaborarea unei metodologii si a unui raport de evaluare a politicilor publice in domeniul sanatatii mintale.

„In acest moment, politicile publice care sunt in vigoare nu acopera in totalitate necesarul pe care il avem fata de persoanele care sufera de aceste boli asociate (dementa, Alzheimer – n.r.) si pe de alta parte apartinatorii acestora, nu sunt reglementate asa cum ar trebui. Noi vrem sa propunem un nou tip de politica publica ce va trebui sa fie preluata de catre autoritatile publice in vederea dezvoltarii acestui sistem de intrajutorare care apartine de drept statului. Pentru a stabili cum sa fie dezvoltate, noi avem cinci workshopuri in cinci regiuni – Bucuresti, Brasov, Cluj, Timisoara si Iasi, in aceste workshopuri sunt invitati oameni care lucreaza in domeniu, inclusiv din administratia publica locala si acesti oameni de specialitate vor veni cu propunerile lor care sunt bazate pe experiente pe care le-au intalnit”, a declarat Aurelian Nebel, managerul proiectului, citat de Agerpres.

Prof. univ. dr. Bogdan Popescu, presedintele Societatii de Neurologie, a precizat ca ca imbatranirea populatiei atrage dupa sine un procent din ce in ce mai mare de oameni care sufera de declin cognitiv, de boala Alzheimer in stadiul demential sau de alte forme de boli neurodegenerative care asociaza dementa.

„Trebuie actionat pe mai multe linii – o prima linie este cea de preventie si aceasta trebuie sa fie o politica de sanatate publica ce se poate face pentru a preveni aparitia dementei sub diferitele ei forme – Alzheimer, dementa vasculara sau alte boli neurodegenerative. Un lucru important este identificarea la timp, tratarea, prevenirea faptelor de risc vascular – cu alte cuvinte hipertensiune, diabet, obezitate, toti factorii acestia de risc sunt factori de risc si pentru AVC si pentru boala Alzheimer si pentru dementa vasculara. (…) Trebuie facute eforturi la nivelul retelelor psihiatrice, neurologice pentru a preveni si trebuie facut si un efort de educatie la nivelul populatiei, pentru ca intalnim situatii in care se percepe ca normal ca cineva in varsta sa nu mai functioneze cognitiv”, a explicat prof. univ. dr. Bogdan Popescu conform sursei citate.

In opinia sa, o alta linie de actiune dupa diagnosticare este tratamentul corect, iar in fazele severe ale bolii sa existe posibilitatea de institutionalizare.

In acelasi context, Nicoleta Voicu, director la DGASPC Sector 1, a precizat ca este foarte important sa existe preventie si din punct de vedere social si a punctat ca e nevoie de o colaborare intre spitale, Directiile de asistenta sociale si medicii de familie.

‘Cred ca e important sa cunoastem ce se poate face din punct de vedere social si medical. Avem legislatie care trebuie imbunatatita, dar avem si legislatie care functioneaza, dar pe alocuri poate nu e cunoscuta de toata lumea. De pilda, prevede legea oferirea programului de patru ore pentru un membru al familiei care are in grija o persoana varstnica, dar efectiv n-am intalnit in practica lucrul acesta, cu suportare a celorlalte patru ore de catre autoritatea locala’, a declarat Nicoleta Voicu citata de Agerpres.

Proiectul a fost lansat de Societatea Romana de Sprijin a Varstnicilor si a Suferinzilor cu Afectiuni de tip Alzheimer si Asociatia Habilitas – Centru de Resurse si Formare Profesionala.

 

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.