PE solicita statelor UE sa ia in calcul folosirea canabisului in scop medicinal

De curand, Parlamentul European a aprobat o rezolutie in care solicita Comisiei Europene (CE) si statelor membre ale UE sa ia in calcul folosirea canabisului in scop medicinal.

Printre argumentele parlamentarilor europeni se regaseste si faptul ca acest produs, canabisul medicinal, aduce beneficii pacientii din mai mute categorii. Decizia a fost luata pe baza unor studii care arata aceste efecte benefice.

Important de precizat este ca dupa adoptarea acestei rezolutii se impune trasarea unor reguli clare care sa delimiteze folosirea canabisului in scop medical de alte scopuri.

„Rezolutia indeamna Comisia si statele membre sa ia masuri privind barierele de reglementare, financiare si culturale ce afecteaza cercetarea stiintifica si le invita sa finanteze cercetarea in mod corespunzator”, scrie intr-un comunicat emis de Parlamentului European.

Potrivit documentului, alesii europeni mai precizeaza ca Uniunea Europeana, la nivel general, ar trebui sa stimuleze cercetarea si inovarea in ceea ce inseamna canabisul in scop medicinal.

De altfel, tot ei au solicitat statelor membre sa permita medicilor sa decida sa prescrise medicamente realizate pe baza de cannabis, asta, bineinteles, pe baza expertizei profesionale a fiecaruia.

Nenumarate studii stiintifice realizate pana acum au demonstrate efectele benefice ale canabisului medicinal pentru bolnavii cu mai multe boli, respectiv cancer, astm, boli digestive, neurologice sau metabolice.

Etichete: canabis, studii, parlamentul european

 

Adresati o INTREBARE/ Trimiteti un RASPUNS

Atentie, discutiile online nu inlocuiesc consultul de specialitate! Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj. Postand o intrebare sau un raspuns confirmati ca sunteti de acord cu termenii si conditiile site-ului.

Asociatia ALS | Termeni si conditii | ©2024 Edumedical

Rezultatele pot sa difere de la o persoana la alta. Opiniile medicilor, sfaturile si orice alte informatii disponibile pe acest site au scop informativ si educational. Ele nu pot substitui consultul medical direct si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.