La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Constanta a fost dat in folosinta noul Laborator de Rezonanta Magnetica Nucleara, o investitie in valoare totala de peste 800.000 de euro.
„Cu ajutorul acestei aparaturi, SCJU Constanta isi va reduce considerabil cheltuielile generate de achitarea serviciilor de imagistica catre un operator privat, iar banii economisiti vor fi redirectionati spre alte sectii din cadrul spitalului. Voi face toate demersurile pentru ca Spitalul Judetean sa poata asigura cat mai multe servicii medicale, astfel incat oamenii sa nu mai apeleze la clinici private. Am promis ca ma voi implica in sustinerea sistemului sanitar si imi respect cuvantul! La Constanta conteaza calitatea actului medical”, a spus Horia Tutuianu, presedintele Consiliului Judetean Constanta, potrivit Agerpres.
De asemenea, managerul unitatii medicale a afirmat ca acesta este un prim pas concret pentru reconstituirea Clinicii de Imagistica si Radiologie din cadrul unitatii medicale.
„Incepand de astazi in incinta spitalului functioneaza aparatul nostru de RMN, un echipament modern, fiabil 1,5 Tesla si sistemul informatic PACS care este o baza de date si de stocare virtuala a informatiilor digitale de imagistica ce pot fi consultate prin reteaua interna de toate departamentele medicale din unitate, iar pana la sfarsitul acestei luni vom avea si avizul CNCAN pentru a pune in exploatare si noul computer tomograf, mamograful si aparatul de radiologie de la ambulatoriul de specialitate nr. 2 Constanta, acesta fiind primul pas pentru reconstituirea Clinicii de Imagistica si Radiologie a SCJU”, a declarat managerul Catalin Grasa potrivit sursei mentionate.
Echipamentele cu care a fost dotat laboratorul au fost achizitionate de Ministerul Sanatatii, cu finantare din partea Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD). Pe langa aceste echipamentele, investitiile in noul Laborator de Rezonanta Magnetica Nucleara au constat si in recompartimentarea spatiului si modernizarea mobilierului.