Cel putin 30.000 de femei, cu varste cuprinse intre 50 si 69 de ani, ar putea beneficia dupa jumatatea anului 2019 de programul de screening pentru cancerul de san.
„A demarat proiectul de implementare a screeningului pentru cancer de san, cred ca sunt cam doua luni. Avem o finantare asigurata. Acest proiect are doua etape. O prima etapa este de implementare a proiectului si beneficiarul acestui proiect este Institutul Oncologic ‘Prof. dr. Ion Chiricuta’ din Cluj-Napoca. Valoarea totala a acestei prime etape este de 22.760.659 de lei, undeva la 4 milioane de euro. (…) Etapa a doua, primul trimestru 2019, pentru lansarea de apel, iar trimestrul doi 2019 pentru demarare. Demararea etapei a doua presupune si inceperea screeningului”, a declarat secretarul de stat Tiberius Bradatan, potrivit Agerpres.
El a explicat ca prima etapa presupune elaborarea metodologiei de screening pentru cancerul mamar, intocmirea unui registru de pacienti, formarea personalului care este implicat in screening si o campanie de informare publica.
Secretarul de stat a punctat ca etapa a doua beneficiaza de o finantare de 16 milioane de euro, impartita in doua proiecte, iar fiecare proiect acopera un grup de regiuni de dezvoltare.
„Proiectul 1 are ca grup tinta persoanele cu domiciliul in regiunile nord – vest, vest; proiectul 2 – ca grup tinta persoanele cu domiciliul in nord – est, sud – est. Grupul tinta – femei cu varste cuprinse intre 50 – 69 de ani. Numarul de persoane care vor beneficia de procesul de screening este de minim 30.000 de femei. Implementarea etapei a doua depinde de momentul in care vom avea format personalul care va face parte din proiect, partea care revine beneficiarului, Institutul Oncologic prof. dr. Ion Chiricuta din Cluj Napoca”, a mai declarat oficialul din Ministerul Sanatatii conform sursei mentionate.
Intrebat cand vor debuta testarile in cadrul acestui program, el a afirmat ca “undeva dupa jumatatea anului”.
Tipurile de servicii medicale care ar putea fi furnizate gratuit prin programul de screening national de cancer mamar sunt: o consultatie primara, efectuarea de mamografie si ecografie de san, examen histopatologic procedura completa in momentul in care se detecteaza o formatiune care ridica suspiciuni si excizia locala a leziunilor sanului.