Problema de sanatate frecvent asociata cu infertilitatea, endometrioza este o afectiune cronica mai des intalnita la maturitate, la femeile cu varste cuprinse intre 30 si 40 de ani. Despre simptomele, diagnosticul si tratamentul am discutat cu doctorul Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrica-ginecologie, cu supraspecializare in infertilitate.
Anca Rusen
Ce este endometrioza
Potrivit datelor statistice, 40% dintre femeile care au endometrioza se afla si in incapacitatea de a ramane insarcinate, boala fiind legata si agravata de estrogen (hormonul feminin), cu efecte nocive asupra ovulatiei, fecundatiei si nidatiei.
Endometrul este mucoasa care captuseste interiorul uterului. Pe durata ciclului menstrual acesta se mareste si se ingroasa, ca apoi sa fie eliminata prin menstruatie. Aparitia unui tesut similar endometrului in afara uterului (pe trompele uterine, ovare, intestine sau organe din cavitatea abdominala) se numeste endometrioza.
Endometrioza cauze
Cauzele aparitiei acesteia nu sunt cunoscute cu exactitate, insa exista cateva ipoteze. Prima este aceea ca celulele endometriale ”calatoresc” cu ajutorul circulatiei sangvine, ajungand sa ”se lipeasca”de alte organe si sa se dezvolte sub forma de tesut. O alta ipoteza este inversarea fluxului menstrual (menstra retrograda), cu proliferarea de tesut in afara uterului. Se mai banuieste si ca este posibil ca in zona pelviana sa existe celule endometriale primitive, dar capabile sa se dezvolte.
Endometrioza simptome
Simptomele endometriozei includ dureri cronice pelvine intense, in special in perioada menstrei, menstre cu durata lunga (mai mult de sapte zile), cu sangerari abundente si hemoragii, sangerari menstruale neregulate, dureri pelviene in timpul actului sexual sau sangerari dupa acesta, crampe abdominale severe, diaree/constipatie, dureri rectale si intestinale (in timpul mictiunii si al tranzitului intestinal), balonare, dureri de spate, stare de oboseala accentuata. Chiar daca in foarte rare situatii, se poate ajunge si pana la prezenta sangelui in urina si scaun, in perioada menstruatiei. In acele cazuri in care endometrioza nu este asociata infertilitatii, simptomele descrise se diminueaza in timpul sarcinii iar la menopauza dispar complet.
In cazuri rare endometrioza se poate localiza la nivelul creierului sau plamanilor. In primul caz printre simptome se numara si durerile de cap, iar in al doilea caz sunt prezente durerile in piept si tusea cu sangerari.
Desi manifestarile endometriozei sunt foarte neplacute, multe femei le ignora. Abia atunci cand – cu toate ”eforturile” – constata ca nu reusesc sa ramana insarcinate si se adreseaza specialistului in infertilitate, primesc si raspunsul la aceasta problema: endometrioza. Foarte important de precizat este faptul ca endometrioza poate fi ereditara, mostenita de la mama la fiica, dezvoltand la aceasta din urma o forma mai severa.
Diagnosticul, in urma operatiei laparoscopice
Diagnosticul va fi pus in urma unei operatii laparoscopice, in timpul careia se poate interveni pentru indepartarea tesutului endometrial, urmarea fiind sansele de a obtine o sarcina pe cale naturala.
Ce trebuie neaparat stiut si precizat este faptul ca endometrioza se poate reface, chiar daca operatia initiala a fost un succes.
Articolul este realizat cu sprijinul dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrica-ginecologie, cu supraspecializare in infertilitate.
Etichete: endometrioza simptome, ce este endometrioza, endometrioza cauze