Luna mai este luna de Lupta Impotriva Cancerului de Vezica Urinara. Astfel, incepand din acest an, Asociatia Sanatate pentru Comunitate, impreuna cu European Cancer Patient Coalition, deruleaza o campanie de informare centrata pe preventie, respectiv reducerea riscurilor si evitarea factorilor care incurajeaza aparitia cancerului urotelial.
In esenta, recomandarile specialistilor sunt acelea de a nu amana vizita la medic daca esti fumator, ai infectii urinare frecvente si urina prezinta sange. De asemenea, anual trebuie sa faci o urocultura si o ecografie de control, pentru a exclude prezenta tumorilor. Atentie! Infectiile urinare repetate si netratate cresc riscul de cancer urotelial. Riscul este cu atat mai mare cu cat numarul de ani in care ati fumat creste.
Peste 430.000 de oameni diagnosticati anual
Cancerul de vezica urinara – denumit in limbaj medical cancer urotelial – este pe locul 5 ca incidenta dintre toate tipurile de cancer, la nivel global. Peste 430.000 cazuri sunt diagnosticate in fiecare an, in intreaga lume, in acelasi timp inregistrandu-se peste 165.000 de decese.
Potrivit datelor statistice Globocan, in Romania sunt diagnosticate anual 3.825 noi cazuri si din nefericire, 1.471 dintre bolnavi pierd lupta cu boala. Specialistii estimeaza ca aproximativ 1 din 10 cazuri de cancer a metastazat deja, la momentul diagnosticului. Cancerul de vezica urinara apare mai des la barbati decat la femei, iar 9 din 10 pacienti au varsta de peste 55 de ani.
“Cancerul urotelial este o afectiune maligna despre care se vorbeste mai putin, insa este extrem de agresiva si cu o rata a mortalitatii mai mare decat in cazul altor forme de cancer. Daca in cazul cancerului de san, supravietuirea la 5 ani de la momentul diagnosticului poate fi de peste 90%, numai aproximativ 5% dintre pacientii diagnosticati cu cancer metastazat de vezica urinara mai sunt in viata dupa 5 ani de la momentul diagnosticului”, a sustinut in cadrul unui eveniment dr. Polixenia Iorga, medic primar oncologie la Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti.
Principalii factori de risc ai cancerului de vezica urinara:
• Fumatul. Principalul factor de risc in aparitia acestui tip de cancer este fumatul. Fumatorii au un risc de trei ori mai mare decat nefumatorii, de a dezvolta cancer de vezica urinara. Totodata, conform Asociatiei Americane pentru studiul Cancerului, fumatul este responsabil pentru aproximativ jumatate din cazurile de cancer de vezica urinara diagnosticate in fiecare an la nivel global. Explicatia consta in faptul ca rinichii au rolul cheie de a filtra substantele chimice nocive din sange, substante care sunt depozitate in vezica urinara, pentru a fi eliminate. De aceea, substantele toxice cauzate de fumat reprezinta cel mai important factor de risc pentru cancerul de vezica urinara.
• Varsta. 9 din 10 pacienti diagnosticat cu acest tip de cancer au varsta de peste 55 de ani, boala fiind rar diagnosticata la persoane mai tinere de 40 de ani.
• Expunerea la anumite chimicale, cum ar fi arsenicul sau substantele chimice folosite la fabricarea vopselelor sau in industria textila si a pielariei.
• Anumite tratamente utilizate anterior, pentru tratarea cancerului, de exemplu radioterapia.
• O serie de afectiuni cronice inflamatorii ale vezicii urinare, cum sunt infectiile urinare sau cistitele repetate.
• Istoricul familial.
Cand trebuie sa mergi obligatoriu la medicul de familie:
Anumite simptome trebuie sa te trimita de urgenta la medic. Astfel, cele mai frecvente simptome ale bolii sunt:
• Sange in urina,
• Dureri abdominale,
•Dureri in partea inferioara a spatelui,
• Iritatii ale vezicii urinare si nevoia de a urina frecvent
Cum se previne cancerul urotelial:
In prezent, nu exista o modalitate general valabila pentru prevenirea acestei maladii, insa riscul de aparitie al acestui tip de cancer poate sa fie redus prin masuri simple:
• Renunta la fumat! Numai in acest mod, chimicalele cu potential cancerigen nu mai pot fi colectate in vezica urinara.
• Atentie la expunerea la substante chimice. In cazul in care lucrezi intr-un mediu toxic, trebuie sa respecti toate normele de protectie pentru a evita expunerea.
• Consuma cat mai multe fructe, legume si incerca sa ai o dieta cat mai variata. Antioxidantii din fructe si legume ajuta la diminuarea riscului de cancer.
Articol realizat de Anca Rusen