O echipa de oameni de stiinta din Marea Britanie a descoperit motivul pentru care una din zece persoane se confrunta cu rani care se vindeca greu si care au potential fatal, relateaza Agentia Xinhua.
Cercetarea s-a derulat la Universitatea din Manchester si a identificat o bacterie, prezenta in mod normal pe piele ce poate ingreuna vindecarea ranilor.
Oamenii de stiinta au descoperit ca in cazul deteriorarii unui receptor ce permite corpului sa recunoasca bacteria Pseudomonas aeruginosa, rezultatul este o disfunctie si un dezechilibru.
Conform dr. Sheena Cruickshank, acest dezechilibru are un impact deosebit de important asupra abilitatii de vindecare a unei rani, precizeaza si Agerpres.
Bacteria, care traieste in mod natural pe oameni, a fost asociata anterior cu infectia ranilor, o complicatie majora a leziunilor pielii care intarzie sa se vindece.
Studiul a fost finantat de Consiliul pentru Cercetare Medicala si prezinta noi dovezi ce explica motivul pentru care 10% dintre persoane se vor confrunta cu o rana infectata care nu se va vindeca in mod corespunzator.
”Este impetuos necesar sa intelegem comunitatile de bacterii prezente pe pielea noastra si motivul pentru care multi dintre noi se vor confrunta cu rani care nu se vindeca. Ranile pot fi cauzate de o multitudine de factori, de la traume la escare, insa infectia este o complicatie ce poate duce uneori la probleme medicale letale”, a declarat dr. Cruickshank conform surselor mentionate.
”Multe persoane se lupta cu rani care se vindeca greu, insa aceasta noua cercetare sugereaza ca tipurile de bacterii prezente (pe piele — n.r.) pot fi responsabile de imposibilitatea noastra de a ne vindeca, ceea ce este important de luat in calcul pentru gestionarea tratamentului leziunii”, a mai precizat dr. Cruickshank