Treburile casnice presupun nu doar timp si efort din partea noastra, dar si riscul unor dureri musculare si articulare care pot deveni probleme pe termen lung. Miscarile pe care le facem inconstient atunci cand ne aplecam sau cand ridicam obiecte mai grele ne pot pune in pericol sanatatea. Durerile de spate dupa finalizarea treburilor casnice sunt doar o consecinta a faptului ca nu am luat in considerare si o modalitate de a ne simplifica si usura munca.
5 sfaturi pentru treburile casnice fara a avea probleme cu articulatiile
Invatati sa va aplecati corect
Daca trebuie sa strangeti jucariile copiilor de pe jos, sa puneti haine in masina de spalat sau sa faceti alte activitati pentru care trebuie sa va aplecati, este recomandat sa nu va aplecati de la spate, ci sa stati pe genunchi. In acest caz, nu puneti o presiune foarte mare pe articulatii.
Nu este recomandat sa puneti ambii genunchi pe podea sau pe o suprafata rigida, de aceea este bine sa alternati genunchii pentru a reduce presiunea. Puteti folosi o perna sau o patura pe care sa o puneti sub genunchi pentru a evita durerile de mai tarziu.
De asemenea, puteti sa va sprijiniti unul dintre picioare pe o suprafata mai inalta, asemenea unui stepper, care sa va ajute in activitatea pe care trebuie sa o finalizati.
Nu riscati sa va intindeti prea mult pentru a ajunge la obiectele dorite
Daca trebuie sa spalati geamurile, sa faceti curat in dulapurile de sus din bucatarie sau din alte incaperi nu este recomandat sa va intindeti mainile pana la limita.
Riscati astfel sa puneti prea multa presiune pe articulatiile umarului. In schimb, este recomandat sa aveti mainile cat mai apropiate de corp cand faceti aceste activitati. In acest caz, fie va folositi de un scaun sau o scara prin care sa stati la inaltime, fie rugati pe cineva sa va ajute.
Curatati suprafetele eficient
Pentru a reduce efortul pe care il faceti atunci cand trebuie sa stergeti praful, sa curatati baia sau bucataria, este bine sa folositi solutiile recomandate pentru curatare si sa le lasati sa-si faca efectul.
Astfel, daca asteptati ca solutiile sa funcioneze, nu veti petrece atat de mult timp indepartand petele de pe suprafete.
Usurati-va munca
Folositi in activitatile casnice bureti, produse de curatare, manusi de protectie pentru a a va usura munca dar si pentru a va proteja de eventualele accidentari.
Nu va extenuati
Atunci cand aveti foarte multe treburi casnice este bine sa prioritizati activitatile. Faceti-va un plan, impartiti munca pe mai multe zile.
Chiar daca doriti sa terminati intr-o singura zi sau timpul vostru este limitat, trebuie sa stiti ca extenuarea, durerile de spate sau cele articulare pot sa aiba un impact major asupra sanatatii.