Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO) trage un nou semnal de alarma cu privire la posibila discontinuitate a asigurarii tratamentului cu interferon free pentru pacientii cu hepatita C.
„Pe data de 10 mai, pe site-ul CNAS a fost publicat in transparenta decizionala documentul numit „Proiect Ordin privind modelul de contract, metodologia de negociere, incheiere si monitorizare a modului de implementare si derulare a contractelor de tip cost-volum/ cost-volum-rezultat”. Desi se specifica o perioada de 10 zile pentru observatii, nici pana in prezent nu a fost publicata forma finala a ordinului. Avand in vedere ca actualele contracte expira intr-o luna, iar termenul prevazut negocierilor este de 60 de zile, intreruperile in tratamentul cu interferon free vor fi inevitabile”, afirma reprezentantii asociatiei, intr-un comunicat de presa.
Potrivit APAH-RO, Ministerul Sanatatii si CNAS nu au anuntat cand ar putea incepe noul contract, astfel incat pacientii si medicii sunt in asteptare.
„La presiunile venite din partea pacientilor am facut mai multe apeluri catre Ministerul Sanatatii si CNAS pentru a ni se comunica stadiul in care se afla discutiile si negocierile privind inceperea noului contract. Nu am primit niciun raspuns oficial. Temerile noastre sunt ca pacientii cu hepatita C vor astepta si anul acesta pana la punerea in aplicare a noului contract. Sa nu uitam ca bolnavii au trebuit sa suporte si intreruperi de jumatate de an in trecut. De aceea facem apel catre autoritatile competente pentru a nu mai ajunge in astfel de situatii disperate pentru pacienti si pentru a asigura o perioada cat mai scurta intre contracte”, a declarat Marinela Debu, presedinte APAH-RO.
Reprezentantii asociatiei precizeaza ca lipsa predictibilitatii duce la „numeroase probleme” pentru medici si pacienti, una dintre acestea fiind legata de faptul ca „nimeni nu stie” ce se va intampla cu dosarele aflate in pregatire pentru bolnavii eligibili sa fie tratati cu interferon free.
„Ca si in trecut, vor exista pacienti care, din cauza intreruperilor dintre cele doua contracte, vor trebui sa isi refaca o parte din analize si, cu toate ca au fost diagnosticati cu virusul hepatitic C, nu vor intra automat pe tratament. Fara o buna functionare a circuitului „screen & treat”, campaniile de testare nu vor fi eficiente cu adevarat, iar obiectivul Romaniei de eliminare a hepatitelor pana in anul 2030, conform OMS, va fi imposibil de atins. In perioada 18 – 25 mai, APAH-RO a desfasurat in Romania „Saptamana Europeana a Testarii Hepatite-HIV” in cadrul careia persoane aflate in situatii defavorizate la nivelul intregii tari au fost testate”, mai scrie in comunicat mentionat.
APAH-RO isi manifesta speranta ca Ministerul Sanatatii si CNAS sa urgenteze finalizarea procedurilor pentru noul contract, astfel incat pacientii cu hepatita C sa fie tratati in cel mai scurt timp posibil pentru a evita progresia bolii.