Conform datelor furnizate Ministerului Sanatatii de catre Centrul National de Supraveghere si Control a Bolilor Transmisibile, din data de 2 mai 2018 si pana in prezent, au fost inregistrate 117 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infectia cu virus West Nile, fiind inregistrate 12 decese.
Cele 12 decese au survenit la pacienti care prezentau co-morbiditati. 5 decese s-au inregistrat in Bucuresti, 2 in judetul Olt si cate unul in judetele Iasi, Galati si Covasna, Constanta si Dambovita, transmite Ministerul Sanatatii.
Fata de anul trecut, debutul perioadei de imbolnaviri s-a produs cu 3 saptamani mai devreme, iar specialistii apreciaza ca ne apropiem de varful epidemic din acest sezon, dar nu este vorba despre o epidemie, asa cum a fost in anii 1996, 2010 si 2016, precizeaza sursa mentionata.
Vectorii implicati in transmiterea virusului West Nile in tara noastra ii reprezinta mai multe specii de tantari raspanditi atat in mediul urban cat si in cel rural. Conditiile favorabile de dezvoltare a vectorilor sunt reprezentate de perioada excesiv de ploioasa care a facut dificila distrugerea tantarilor, dar si de deficientele in aplicarea masurilor de control si a masurilor de protectie personala.
“In judetele in care au fost inregistrate imbolnaviri, pentru a elimina riscul de transmitere prin transfuzii, in centrele de transfuzii s-au luat masuri de siguranta. Astfel, in conformitate cu Directivele europene in domeniu, EC/33/2004 si EC/17/2006, se amana donarea in cazul persoanelor care au fost identificate cu factori de risc pentru infectia cu West Nile. Persoanele care au facut infectia cu virusul West Nile sunt excluse de la donare timp de 120 de zile”, se arata in comunicat.
Ministerul Sanatatii recomanda autoritatilor administratiei publice locale sa intensifice masurile de dezinsectie in localitati pentru a preveni raspandirea infectiei cu virus West Nile, iar Directiile de Sanatate Publica au sarcina de a verifica, pana la sfarsitul sezonului, eficacitatea masurilor aplicate. Specialistii mentioneaza ca infectia cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin intepatura de tantar.
De asemenea, tot specialistii in sanatate publica ai Ministerului Sanatatii recomanda folosirea mijloacelor de protectie fizica a populatiei pentru evitarea expunerii la intepaturile tantarilor, precum protectia mecanica a tegumentelor, folosirea substantelor repelente, plase de protectie la ferestre. Directiile de sanatate publica vor desfasura o campanie de informare a populatiei referitoare la masurile necesare pentru protectia personala impotriva infectarii cu virusul West Nile.